Maxima lui Păun, una pe viață

Schimbarea sinelui poate aduce șansa să ne apropiem de Adevăr. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

ICL, un manuscris foarte personal

01.07.2023 - 27.03.2019

ICL este o poveste care avea cu totul alte intenții, deloc literare, dar care a devenit intriga ce m-a inspirat, devastat și a reușit să mă cucerească printr-o experiență atât de personală, atât de abundentă, atât de ciudată. Relația mea, autorul, cu personajele și experiențele lor, recunosc, m-a afectat într-un mod ireversibil.

„Obișnuiesc să fiu celorlalți un mister așa cum îmi sunt ei o enigmă întrupată. Întrupare ce poartă în cuvinte și gesturi indicii ce închid sau deschid portalul dintre noi: realitatea. Regret că lucrurile au luat-o razna. Oamenii vor trece pe lângă mine și vor spune că sunt nebun. Sau că am fost, mă rog... Întâmplarea face că o spuneau și înainte, dar fără a-mi cunoaște povestea. Acum a venit clipa în care o vor afla. Poate fi ultima parte dintr-o aparentă fantezie: viața.”

Personajul principal este determinat să aleagă o cale fără întoarcere: sinuciderea. Evident, departe de el orice gând prin care să producă un păcat așa cum - probabil - vă imaginați. Doamne ferește! Cutremurătoarea faptă face ca personajul să urce pe soclul evenimentelor și să-și lase agățat gâtul de lațul amintirilor. Acestea formând cuvântarea unui lucru dificil de spus, incomod, extrem de sălbatic și absolut excepțional. Dacă până aici nu se întrevede nicio faptă reprobabilă, niciun păcat, logic, spânzurătoarea fiind un joc care se joacă mereu în doi până la final, aflați că totul era scris dinainte de a fi fost înfăptuit. Păcatul devine total când povestirea începe a spune în cuvinte o minunată odisee de dragoste, de viață, poate de nespus...și deocamdată fără de sfârșit. Ca autor, acum, prin ICL mă dezleg și eliberez de ceea ce m-a marcat pe viață.

„- Întinzi capcane?, mă întrebă jucăușă Ana.

Începusem să vorbim în urmă cu trei zile... Atenția îmi era atrasă nu doar de frumusețea ei interioară, vibrant de atractivă, ci mai curând de mintea ei. O inteligență sexy ce forma dulcele poftit de mine - musafirul nepoftit din gând în gând. Un așa dulce, Doamne, încât cuvintele mele sunt prea sărace ca să poată descrie o asemenea chimie ce părea să compună primul și ultimul element al unei particule nedescoperite. Dincolo de particula pe care într-un mod cu totul special începusem s-o străbat la fel de tare cum o făcea și ea, Ana, se afla „unda” care vibra spre mine. În ea vedeam sufletul dezvelit, plin de adevăr, ce avea împietrită inima și rațiunea acoperită cu umbrele trecutului. Știind cât de ușor pot să cad în capacana gândurilor, cuvintelor sau faptelor, evitând să mă joc când nu este cazul, mai ales că simțisem în acel al său „din cauză” o problemă de suflet, îi răspund sincer (la fel cum aveam să-i răspund mereu):

- Deloc. Pauza ta spune asta.

- Nu la întrebarea aceea mă refeream, îmi spune Ana.

- La copil?

- Da.

- M-am prins.

- Ca ce?

- Ca un lapte.

- 🙂

- Ca sau că? Că. Știu.

- Da.

- Că te ai oprit la acea întrebare.

- Cum ai știut?

- Decide tu.

- Îți doresc să ai și fată. 🙂

- Hahaha. Mulțumesc! Nu ai răspuns

- La ce? 🙃

- La întrebarea legată de copil.

- Răspunsul e da.

- Îți dorești? Ai?

- Nu am. Nu a fost să fie până acum.

- Îți doresc să ai! 🙂🙃

- 😃 Mulțumesc!

- Oglindă...mai sunt.

- Cam da.

Simțind că una dintre bănuielile mele se poate confirma, venind vorba de „oglinzi” și având deja câteva rânduri scrise „în oglindă”, înregistrate cu vocea mea și puse pe ritmul unui jazz seducător, îi trimit să asculte: Ești tu. Locul meu...ești tu. Starea mea...ești tu. Peisajul meu...ești tu. Atenția mea...ești tu. Detaliul meu...ești tu. Analiza mea...ești tu. Tonul meu...ești tu. Vremea mea...ești tu. Gândul meu...ești tu. Trăirea mea...ești tu. Focul meu...ești tu. Vocea mea...ești tu. Zâmbetul meu...ești tu. Liniștea mea...ești tu. Clopotul meu...ești tu. Frumusețea mea...ești tu. Chipul meu...ești tu. Iubita mea...ești tu. Norocul meu...ești tu. Melodia mea...ești tu. Filmul meu...ești tu. Poza mea...ești tu. Versul meu...ești tu. Proza mea...ești tu. Drumul meu...ești tu. Oprirea mea...ești tu. Curajul meu...ești tu. Eroina mea...ești tu. Sărutul meu...ești tu. Culmea mea...ești tu. Cerul meu...ești tu. Vibrația mea...ești tu. Vaporul meu...ești tu. Sirena mea...ești tu. Trenul meu...ești tu. Gara mea...ești tu. Avionul meu...ești tu. Așezarea mea...ești tu. Pasul meu...ești tu. Urma mea...ești tu. Pământul meu...ești tu. Sămânța mea...ești tu. Prezentul meu...ești tu. Dragostea mea...ești tu. Te mai întrebi cine sunt eu?! Sunt tu...prin toate cele care ești doar tu. Probabil acesta a fost momentul cheie prin care s-a eliberat un prim strop de serotonină și dopamină...care prin amestec aveau să se transforme într-o poveste aparte, una ce nu știam că mă poate afecta atât de frumos ca printr-o vrajă. Oglindă, oglinjoară, iată ce face o vrăjeală spusă ca odinioară:

- Minunat!, îmi spuse Ana. Sunt numai oglinzi acum, de jur imprejur.

- 😊 M-ai ascultat?

- Sigur. 😊 De acolo și oglinzile. Ai o voce foarte frumoasă.

Până aici... Ana îmi confirmase trei lucruri despre ființa mea: talentul, frumosul cretiv și frumoasa mea voce. ”

Condeiul este un fenomen care m-a învăluit cu atracții spuse și nespus de interesante. Noul manuscris foarte personal, numit ICL (abreviat), este cel prin care povestesc emoționat o istorisire transversală care îmbracă mai multe scenarii (cel puțin unul fiind transcendental) și întâmplări care se bazează pe fapte teribil de reale, cronologic vorbind, de-a lungul celor peste câte pagini se vor fi scris deja în vreme de patru ani deja trecuți. ICL traversează genurile a două ființe atât de asemănătoare (prin ai lor ochi căprui, strălucitori și apropiați ca niște gemeni ce se iubesc de la prima vedere) și atât de diferite, fiind presărată de emoții, umor, dragoste pasională combinată cu romantism, mister, boală și sinucidere. Însă nu-i vorba despre o sinucidere clasică, ci una cu totul diferită. „Avea Ana „să-mi fie” ca-n versuri și-n poezie, putea oare să-mi confirme fiecare bănuială?” Îndrăznesc că veți putea afla. Ce vă pot spune de pe acum e altceva. Povestea urma să cunoască o serie întreagă de chestiuni cu răsturnări de situație ca-n filme. Ei bine, păstrând secretul ICL, asta face ca realitatea să scrie un lung, intens și fascinant mister alcătuit din firele faptelor reale. O mențiune specială se cuvine a fi făcută pentru munca de creație (și totodată o anume investigație) a mea, autorul, care, împreună cu minuscula ingeniozitate narativă, va fi capabilă să captiveze cei mai pretențioși cititori. Voiam să zic: cei mai curioși cititori. Dragi creativi și stimați cititori, dacă v-am inspirat să vă formați o idee concretă, vă rog, fiți buni și tineți-mă aproape.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Omul este interfața conștiinței celeste.

 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.