This is for the connoisseur

Prima apariție în 6 mai 2010, h 21:30

-Daca nu ne-am raporta la ceva am fi perfecti-


Succesul meu cel mai mare - paradoxal - nu e legat de bani și faimă. Banii vin și pleacă, se scurg, iar faima poate lua rapid drumul banilor. Succesul meu e mult mai înalt. Pentru mine, iată, succesul înseamnă mulțumirile celor care au ales să mă poarte pe pereții lor. E ceva spiritual. Eu fac parte din voi, aici și acum, iar voi faceți parte din mine. Un succes mai mare - profesional - decât acela de a fi „achiziționat”, contemplat și prezent permanent în spațiul cuiva...întreb sincer...oare există? Acesta este succesul meu. Înainte de toate eu sunt ceea ce sunt și sunt prezent. Deși toate au un cost pe lumea asta, niciun cost nu valorează cât tot prezentul. Succes și bucurie! O fantastică viață ca-n povești, în Prezent, una așa cum vă doriți!
O fantastică viață, una așa cum vă doriți!

2020-11-09

Când tu ești nesfârșita poezie


Când tu ești nesfârșita poezie
În tine pot să rătăcesc un pas de vers

Când ochii tăi sunt calzi și dulci ca apa vie
În mine poți privi un cartezian emers

Când tu ești stupul de magie
În tine pot găsi un fenomen pervers

Când orice gând al tău e veselie
În mine poți avea un bun revers

Când tu ești miezul nopții de filozofie
În tine pot să scriu și recompun un univers

Când ești cu mult peste o grozăvie
În mine poți să dai de un diamant neșters

Când tu ești rădăcina de bine cu drăcie
În tine pot să altoiesc fractalii mei din mers

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-11-08

Povestea din spatele poveştii



Din întâmplare, prin anul 2020, în luna noiembrie, pe vremea când eu încă scriam la Magica poveste a lui Ghici, am dat peste o chestiune minunată, în cuprinsul manuscrisului cu acelaşi nume. O voi desena, aici, în câteva cuvinte... Acea chestiune reprezenta ceea ce scriitorii numesc: JURNAL. Bine, recunosc, la început, în primele zile, credeam că dezvolt o mică și simplă introducere a unui roman fantastic pe care îl semnez și asum. Așadar, nici nu mi-am dat seama că, printr-un act magic, involuntar, conturez o nouă linie și mă voi afunda prin aceasta în conținutul unei alte povești. Privind partea care m-a inspirat, am ales s-o numesc rapid... Povestea din spatele poveștii
Desigur, nu o voi arăta aici și acum. Însă folosesc prilejul de a menționa că n-aș fi scris Magica poveste a lui Ghici fără Povestea din spatele poveștii. (Și - probabil - nici invers!) Ceea ce părea un mister și un truc ingenios, m-a determinat să așez în cuvinte, de fapt, două povești într-un singur manuscris. Astfel, fără să am o strategie de care să fiu pe deplin conștient (de la început), am devenit pe parcurs autor la Povestea din spatele poveștii
    După cum vom vedea, dacă mi-a ieșit sau nu acest truc, act magic, totul ține de o întâmplare. Dacă aceasta este una norocoasă, rămâne să o descoperim la momentul oportun. Până atunci...personajul autor...se va întoarce în decor, iar conflictul misterios pare a fi cocreator.

...........

Peste o vreme, spre suprinderea mea, am constatat că, întâmplător, în tot acest timp cât am scris linie cu linie Povestea din spatele poveștii, am dispus de un venit nesperat de mic. Unul sub limita existenței. În decurs de 12 luni... Ca artist - noaptea vesel, ziua trist, cum se spune, pentru cei care sunt curioși, am obținut 400 de Euro din vânzarea a două mici picturi. Cu toate acestea, iată, am supraviețuit. Firește...nu fără imense împrumuturi. Ce vreau să arăt, evident, e că viața de artist nu-i o atracție de înțeles, sau una spre care se poate apleca orice iubitor de frumos, iubitor de creație. Ceea ce țin să subliniez e ceva ce poate fi interpretat diferit de fiecare cititor. Deși sunt nebun, ridicol, sălbatic, naiv, ciudat, aventurier și iubitor de frumos, tot ce urmăresc să împlinesc ține de un vis al creației. Cum arată acesta? De vis! Numai că, pentru cei interesați, împlinirea sa poate fi sprijinită prin adoptarea unor lucrări pe care le semnez și expun via stefanpaun.com (site ce va fi lansat în curând) sau accesând pictorul Păun (Pagină profesională). Cei dornici să sprijine povestea artistului Păun, o pot face prin adoptarea (achiziția) unor lucrări semnate de mine. Oferta celor interesați îmi poate fi transmisă printr-un mesaj privat. Lucrările pot fi plătite și direct prin contul Ștefan Păun: RO67INGB0000999906792033 Întrucât lucările de artă, din păcate, nu se vând singure, contribuția celor dornici să mă susține ca artist e importantă!

Atenție: Artistul Ștefan Păun nu colectează fonduri și nu vinde lucrări prin nicio altă metodă decât cea prezentată în acest anunț. Pentru întrebări sau sesizări folosiți artiststefan@yahoo.com. 
Nou! ❤Având în vedere noua mea temă: IUBIREA, execut la cerere și lucrări murale cu aceeași temă. ❤

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-10-13

Am fost o scenă din perfect


Am fost o scenă din perfect
Jucam compus din filmul imperfect
Pelicula rula în mintea noastră
Prin ea zburam ca pasărea măiastră...
Și-n filmul nostru tu ai luat rolul pricipal...
Iar eu zâmbeam firesc, ermetic și total
Apoi...bizar...au apărut mai multe scene din trecut
Știi, da? Și tot ce aveam a dispărut
Trecutul a devenit lăuntric, pandemic și mortal...
Scena luminii s-a stins treptat, treptat
Acea ultimă scenă...ingrată și rebelă...a costat
Paralizați de acel trăsnet căzut subit
Marea peliculă ca-n focuri s-a topit
Acel frumos... Frumosul nostru s-a sfârșit
Știi, da? Scenariul ar fi putut să fie altfel scris
Să fie ca-n povestea mea din manuscris
Să rupi acele vrăji legate cu păcate
Alături de eroul ce suflă Lumină-n viață și palate
Îți amintești ce am compus, da?
Am fost o scenă din perfect
Jucam compus dintr-un prezent defect
Pelicula rula în mantia terestră
Prin ea zburam ca două note din orchestră
Și-n filmul nostru eu am luat rolul genial
Iar tu...în final...m-ai arătat sărac, urât și imoral.
Îți amintești ce ai presupus, da?
Marea peliculă dintr-un nemărginit...
Acea frumoasă... Frumoasa noastră scenă a devenit trecutul izgonit.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-09-22

Dragă toamnă


Sensibil... Cad frunzele...încet, încet, puțin câte puțin...se duc în echinocțiul toamnei.
Tandru... Covorul amintirilor se așează lin peste pământul înroșit ca racul și tare înmuiat de atâta uscat crud.
Fin... Reverberația și-a pus amprenta în urma tainei.
Sentimental... Totul... Impresiona... De fapt, pare o urmă ce a pierit într-un tumult de ud.
O...Cupă, dragă toamnă, continuă să aduci un pic de cald în aerul prea rece.
Sevă de viață, un anotimp în care m-am născut, n-am să te pierd și nici nu voi putea curând ca să te uit...oricâte anotimpuri au trecut sau vor mai trece.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-06-21

























© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-05-09

Sărăcia mea


Tu n-ai ce face doar cu sărăcia mea.
În lumea ta nu poți lua nimic cu ea.
În lumea mea, săracă, și sărăcia îmi pare o stea.
Tu n-ai să strălucești prin ea oricât aș vrea.
Și atunci...ce gânguresc aici...vine din etici.
Și în știința dragostei...că știm...nu-i loc de frici.
Și atunci...când zici că mă iubești.
Și în iubire nu-i chip...iată...să te ferești.
Și atunci...cum e aici...golul fiind ras de ruginitul brici.
Și în sărăcie...oricât ești...nu-i confortabil să trăiești.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2020-03-30

Feblețe fără timp


Feblețe fără timp, să simți plăcerea în locuri despre care nu ai știut că există!
Apoi, într-o viață (care trece ca o zi), să aduni povești cu povestiri fără vârstă!
Noi doi, undeva între Cer și Pământ, să ne regăsim...
Și în arta fericirii, sub cupola iubirii, să ne unim!
Drag sublim din nestemate,
La mulți ani cu sănătate!


© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.