This is for the connoisseur

Prima apariție în 6 mai 2010, h 21:30

-Daca nu ne-am raporta la ceva, am fi perfecti-

Succesul meu cel mai mare - paradoxal - nu e legat de bani și faimă. Banii vin și pleacă, se scurg, iar faima poate lua rapid drumul banilor. Succesul meu e mult mai înalt. Pentru mine, iată, succesul înseamnă mulțumirile celor care au ales să mă poarte pe pereții lor. E ceva spiritual. Eu fac parte din voi, aici și acum, iar voi faceți parte din mine. Un succes mai mare - profesional - decât acela de a fi „achiziționat”, contemplat și prezent permanent în spațiul cuiva...întreb sincer...oare există? Acesta este succesul meu. Înainte de toate eu sunt ceea ce sunt și sunt prezent. Deși toate au un cost pe lumea asta, niciun cost nu valorează cât tot prezentul. Succes și bucurie! O fantastică viață ca-n povești, în Prezent, una așa cum vă doriți!

2024-10-10

Clipă

O clipă din prezent ce ești...
Un rod de bine ce îndulcești 
Cu viu de vie te gătești 
Ca să aduci tot timpul vești 
Unele reci și nefirești 
Altele în ton, calde, firești 
Azi, iar subit mă copleșești 
Cu trăiri rupte ca-n povești 
Fără a ști să te oprești 
Când pe loc toată te topești
Și renaști ca să premărești 
Cele ce rămân lumești
Toate fiind cum le zărești
Între câte mai unești 
Și atingi ca să zidești
Porunci vii, dumnezeiești
Curățiri prea sufletești
Chiar de nici nu mai grăiești
Simt că tare mă iubești
O clipă din prezent ce ești

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-10-08

Frumos, total și sacru

Piesa asta...jucată de noi doi...a devenit pumnalul înfipt în inima din noi
Și nu doar inima s-a despicat în două,
Ci tot frumosul nostru
Frumos, total și sacru
Sămânță ce a rodit sub cerul tot albastru
Rod de trăire și mărire tandru
Așa s-a scris să fie
O vreme sacră, vie
O vreme ce se știe
O vreme a cărei chei încuie și descuie
Mireasma clipelor cu dimineți în rouă
Parfumul cald, ușor lemnos pe piele, de peste ziuă
Și aroma nopții dulci de nouă
Peste care, acum, cuvintele ne tună, iar gândurile sunt reci de vreme transformată în lacrimi cum ne plouă
Altarul dragostei ce s-a clădit în spectru noi
Arde de focul care ne-a cuprins vioi
Pus de un înger printr-un fulger spre a topi a noastre rele voi
Asta să știm, asta s-a întâmplat
Cu tot ce ni s-a dat
Cu tot ce ni s-a luat
Prin piesă, cenușă și chimie...noi doi ne-am așezat în rugăciunea căii de urmat
Doamne, ce cu răbdare, cu bine în câta viață spre veșnic ne însoțești
Și luminezi în toate câte sunt și ești
Oferă nouă a ta mărită milă
Și dă acestei piese izvor de pace scris în a sa nesfârșită filă.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-10-04

Acum

A fost frumos să te găsesc
Și-n apa mării să trăiesc
Acele clipe ce unesc 
Tot ce am simțit, tot ce iubesc

Peste o vreme...
Umblând desculț prin amintiri boeme 
Expus prin gânduri anateme 
Și stors de umbrele supreme 
Privesc hilar bizarele extreme

Acum, în loc de bunul răsărit
Acum, în loc de crudul asfințit 
Chiar dacă par pierdut și copleșit
Găsesc în noi eternul nesfârșit

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-09-13

Un frumos amin... Fără regret și suspin

M-ai primit sau m-ai chemat

Ca să-ți fiu cel de urmat?

Am venit și...

Venind de dincolo de nori

Am învățat cum este să te cobori

Printre cei plini de rumori

Care poartă poleită o casetă de valori

Cuvântul meu este pur și grăitor,

Dar tu îl vezi mai mic decât propriul lui cotor

Nu sunt sfânt,

Însă nici pe departe al tău cânt

Nu-s o rază de speranță

Sunt o pană de credință

Pusă peste o simplă ființă

Da... Eu trăiesc în ideal

Tu trăiești în material

Eu ofer o bucurie

Tu...în schimb...doar critici, teorie

Eu sunt sus

Tu mă vezi dus

Cam atât a fost de spus

Un frumos blajin amin...

Fără regret și suspin

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-08-23

Maxima lui Păun, una pe viață

Viața încearcă omul la fel cum omul încercă viața. În final, omul a trecut prin încercarea sa și a cunoscut îndeaproape cum viața a trecut prin el. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-08-05

Maxima lui Păun, una pe viață

Prezentul se folosește de alegeri, iar alegerile tale îți definesc prezentul.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-08-04

Sărmanul din fundul curții

Dacă a ajuns sărmanul din fundul curții să-ți ofere învățături de viață, atunci află că el este mai bogat decât tot ce deții tu.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-07-09

Toate în trăiri și măriri de cuvânt

Povestea noastră a început acum. Acum câteva clipe, poate fi ieri, dar parcă azi, ne-am întâlnit printr-o privire încărcată de emoție. Apoi încă una...până la dezmierdări. Toate în trăiri și măriri de cuvânt, de viață. Imagineaza-ți cum eu, același artist pătrunzător și nonșalant în orișice miscare, și tu, o fire enigamtică - cu ochi de un albastru glacial care pătrund adânc în sufletul meu cald, cu o aură de mister care pare să te înconjoare oriunde mergi, contemplăm cu ochii plini de patos la poveste. Această profundă clipă, singura pe care o avem, care inițial s-a născut dintr-o curiozitate, este de fapt cheia magică a întâlnirii noastre. O cheie nevăzută, destinată doar nouă. Doar noi o vom vedea cu adevărat și vom putea afla unde ne duce și ce vom fi deschis prin ea. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-07-03

Maxima lui Păun, una pe viață

Doar un profan poate cânta prostului în strună.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-04-24

Evident

De mă vezi, de nu mai vezi,
De mă crezi, de nici nu crezi,
Poți găsi ce nu visezi.

De îți sunt ce nu-ți mai sunt,
Doar cuvinte, doar mărunt,
Toate se petrec în vânt

Pe nedrept, dar foarte drept,
Evident, de folos și înțelept,
Noi rămânem un concept.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-04-11

Dragoste în vremea Adevărului, Luminez și dau viață peste tot în toate. Plecând din sufletul meu și trecând prin fiecare al tău por, am o singură destinație: materia sufletului tău. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-02-19

Maxima lui Păun, una pe viață

Prezentul este cel mai fin și cel mai scurt fir care se află între Infern și Paradis.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2024-02-11

Monolog

Crâmpeiul unui boem

Predictibil? Nu știu. Mersul vieții este mereu surpinzător. Sunt însoțit nu doar de Cel care se află înaintea pașilor mei, ci și de umbrele incertitudinii (și probabil că nu-s singurul care trăiește în acord cu opinia asta). Doar Dumnezeu știe ce e în sufletul omului, locul unde totul este un monolog continuu. Am riscat să aleg. Ce am ales? Ultima dată a fost un plasture (despre care credeam că o să-mi aducă echilibrul). Ceva de marcă, marca Pansament, însă nu orice gen de pansament, ci unul care vine pus pe suflet. Mare eroare să cred că plasturele ce se vedea și părea a fi de mare calitate este ceea ce aveam nevoie. Acum, ca să fiu cinstit, e iar vina mea. Niciun plasture nu acoperă și nu vindecă ce arde în miezul sufletului. Poți să-i pui sau să-i spui orice. Mai ales că rațiunea vine și ea cu ideile ei. Cele mai multe idei seamănă cu niște pisici. Foarte blânde până simți cum zgârie. Am încetat să acord atenție. Am auzit ceva de genul: „Cât de lipsit de inimă ești?” Și întrebarea nu era pusă de mintea mea. Am obiceiuri ciudate (și cred că se observă). Dacă nu mă înșel, am prostul obicei să fac trucuri. Cel mai slab truc este cel în care transform simplu în compus-abstract. Sunt un curent... numit COMPUSISM, deși mă regăsesc mai mult prin LINISM. Am riscat să fiu profund. (Profund și introspectiv, oferind cititorului o călătorie în lumea interioară a personajului, je. Je de la jenant... nicidecum de la eu.) Scopul? Cred că ăsta este modul meu de comunicare. (Ies din corp și mă plimb în jurul meu. Ce experiență tare! Oare câte au rămas neobservate?!) Am riscat să zbor. Păunul zboară pe distanțe mici. O face ca să fugă când simte un pericol. Poate că ceea ce se petrecea nu era chiar un pericol, dar sensibilitatea mea este vulnerabilitatea mea. Am riscat să privesc. Unde? Între Cer și Pământ... acolo unde divinul mi-a dăruit mai mult decât pot spune într-un monolog de poveste. Sunt atâtea lucruri care vorbesc mai bine decât mă pot exprima eu... Cineva știe cât și cum sunt de expresiv. La polul opus, când situația x vorbește... tac. Pot fi foarte tăcut, elocvent cât o sinteză plină de înțeles. Am riscat să adaug valoare. Cum? În cel mai bun mod cu putință... nu de puține ori prin artă. Evident, arta mea nu e ca pâinea caldă, dar hrănește cumva privirile celor care o poartă. (Mulțumesc, dragii mei! Mai bine m-aș apuca să fac salată de vinete. Dacă pot fi uitat pentru că nu-s bancher, am o rețetă pentru care mi s-a zis că rămân nu doar un reper, ci un fel de dor absolut. Rețeta aia reprezintă filosofia din salata de vinete. Fac ce fac și ajung la cea mai dureroasă parte. Sunt un ocean formidabil. Habar n-am câtă lume apreciază fantasticul din adâncurile mele. Iată orchestra. Se aud note bizare din instrumentele ce acompaniază vocea. Pianul e prim-solist. Am scos un ecou pe care îl aud cum sună (de tot atâta vreme de când sunt mic): vreau să fiu și eu văzut. Am zis printr-o paranteză că sunt mic. Problema constă în faptul că mă cred mare. Mă dau mare? Nu, nu cât aș putea. Am fost sarcastic. Și asta nu doar cu două propoziții în urmă. Am lansat o știre. Aceste cuvinte nu sunt o știre. Sunt doar un crâmpei. Crâmpeiul unui boem. Însă a trăi ca boem e un act de semi-sinucidere. (Am auzit de multe ori: „Cum dra.. trăiești așa? Apucă-te de lucruri serioase.”) Mda, recunosc, am avut mult tupeu să-mi urmez calea (doar că, într-adevăr, am fost oprit în câteva intersecții, iar în mijlocul lor, ce să vezi! se aflau fix acele persoane care mă amendau pentru că îmi permit să fiu ceea ce sunt). Un soi de infractor ce pare că poartă o imagine falsă și se ascunde sub slujba boemului. Eu. Boemul rar este plătit la adevărata sa valoare. Partea cu valoarea e o chestiune interpretabilă. Am renunțat la responsabilitate. Se poate una ca asta? Da și nu! Când vine vorba de responsabilitate, sincer, în privința unor lucruri, sunt la limita bunului-simț. Asta înseamnă că sunt iresponsabil și nesimțit? Depinde de interpretări (și de cine îndrăznește a le face). Eu cred că nu îmi este recunoscută partea/secvența/filmul în care mi-am dovedit implicarea. Faptele bune... atât de des pedepsite... rămân, iar toată aprecierea e la Dumnezeu. Am mers însoțit de ochii celor care m-au urmărit. Mersi tuturor celor care mă apreciază pentru ceea ce sunt și mai puțin pentru cine sunt! Mulțumesc și celor care nu știu cum sau pentru ce să mă aprecieze. Îi mulțumesc nespus Domnului Dumnezeu pentru că este înaintea pașilor mei. El mi-a dat suflul acestei vieți. El o să-mi aducă liniștea vieții veșnice.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-12-24

Sărbători fericite!

Cu binecuvântări să primim Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos!
Să ne fie viața toată luminată și curată!
Să iertăm cum se cuvine chiar pe noi și pe oricine!
Să dăm bine și răbdare lumii care nu mai are!
Sărbători minunate, vremuri bune, sănătate!
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-08-26

Să ne trăim

Să ne trăim ca-n prima zi... 

Frumoasa ziuă ca-n povești... 

Cu simț de bucurii lumești... 

Trecute ieri în azi... 

Să mergem înspre noi... 

Minuni a lumii în doi... 

Născuți bogați și goi... 

Dar liberi amândoi...

Să ne hrănim din dragoste cu bine... 

Plătind totul cu sine... 

Iar ca bacșiș răbdare... 

Divin din pură stare.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-07-16

Maxima lui Păun, una pe viață

Schimbarea sinelui poate aduce șansa să ne apropiem de Adevăr. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-07-01

ICL, un manuscris foarte personal

01.07.2023 - 27.03.2019

ICL este o poveste care avea cu totul alte intenții, deloc literare, dar care a devenit intriga ce m-a inspirat, devastat și a reușit să mă cucerească printr-o experiență atât de personală, atât de abundentă, atât de ciudată. Relația mea, autorul, cu personajele și experiențele lor, recunosc, m-a afectat într-un mod ireversibil.

„Obișnuiesc să fiu celorlalți un mister așa cum îmi sunt ei o enigmă întrupată. Întrupare ce poartă în cuvinte și gesturi indicii ce închid sau deschid portalul dintre noi: realitatea. Regret că lucrurile au luat-o razna. Oamenii vor trece pe lângă mine și vor spune că sunt nebun. Sau că am fost, mă rog... Întâmplarea face că o spuneau și înainte, dar fără a-mi cunoaște povestea. Acum a venit clipa în care o vor afla. Poate fi ultima parte dintr-o aparentă fantezie: viața.”

Personajul principal este determinat să aleagă o cale fără întoarcere: sinuciderea. Evident, departe de el orice gând prin care să producă un păcat așa cum - probabil - vă imaginați. Doamne ferește! Cutremurătoarea faptă face ca personajul să urce pe soclul evenimentelor și să-și lase agățat gâtul de lațul amintirilor. Acestea formând cuvântarea unui lucru dificil de spus, incomod, extrem de sălbatic și absolut excepțional. Dacă până aici nu se întrevede nicio faptă reprobabilă, niciun păcat, logic, spânzurătoarea fiind un joc care se joacă mereu în doi până la final, aflați că totul era scris dinainte de a fi fost înfăptuit. Păcatul devine total când povestirea începe a spune în cuvinte o minunată odisee de dragoste, de viață, poate de nespus...și deocamdată fără de sfârșit. Ca autor, acum, prin ICL mă dezleg și eliberez de ceea ce m-a marcat pe viață.

„- Întinzi capcane?, mă întrebă jucăușă Ana.

Începusem să vorbim în urmă cu trei zile... Atenția îmi era atrasă nu doar de frumusețea ei interioară, vibrant de atractivă, ci mai curând de mintea ei. O inteligență sexy ce forma dulcele poftit de mine - musafirul nepoftit din gând în gând. Un așa dulce, Doamne, încât cuvintele mele sunt prea sărace ca să poată descrie o asemenea chimie ce părea să compună primul și ultimul element al unei particule nedescoperite. Dincolo de particula pe care într-un mod cu totul special începusem s-o străbat la fel de tare cum o făcea și ea, Ana, se afla „unda” care vibra spre mine. În ea vedeam sufletul dezvelit, plin de adevăr, ce avea împietrită inima și rațiunea acoperită cu umbrele trecutului. Știind cât de ușor pot să cad în capacana gândurilor, cuvintelor sau faptelor, evitând să mă joc când nu este cazul, mai ales că simțisem în acel al său „din cauză” o problemă de suflet, îi răspund sincer (la fel cum aveam să-i răspund mereu):

- Deloc. Pauza ta spune asta.

- Nu la întrebarea aceea mă refeream, îmi spune Ana.

- La copil?

- Da.

- M-am prins.

- Ca ce?

- Ca un lapte.

- 🙂

- Ca sau că? Că. Știu.

- Da.

- Că te ai oprit la acea întrebare.

- Cum ai știut?

- Decide tu.

- Îți doresc să ai și fată. 🙂

- Hahaha. Mulțumesc! Nu ai răspuns

- La ce? 🙃

- La întrebarea legată de copil.

- Răspunsul e da.

- Îți dorești? Ai?

- Nu am. Nu a fost să fie până acum.

- Îți doresc să ai! 🙂🙃

- 😃 Mulțumesc!

- Oglindă...mai sunt.

- Cam da.

Simțind că una dintre bănuielile mele se poate confirma, venind vorba de „oglinzi” și având deja câteva rânduri scrise „în oglindă”, înregistrate cu vocea mea și puse pe ritmul unui jazz seducător, îi trimit să asculte: Ești tu. Locul meu...ești tu. Starea mea...ești tu. Peisajul meu...ești tu. Atenția mea...ești tu. Detaliul meu...ești tu. Analiza mea...ești tu. Tonul meu...ești tu. Vremea mea...ești tu. Gândul meu...ești tu. Trăirea mea...ești tu. Focul meu...ești tu. Vocea mea...ești tu. Zâmbetul meu...ești tu. Liniștea mea...ești tu. Clopotul meu...ești tu. Frumusețea mea...ești tu. Chipul meu...ești tu. Iubita mea...ești tu. Norocul meu...ești tu. Melodia mea...ești tu. Filmul meu...ești tu. Poza mea...ești tu. Versul meu...ești tu. Proza mea...ești tu. Drumul meu...ești tu. Oprirea mea...ești tu. Curajul meu...ești tu. Eroina mea...ești tu. Sărutul meu...ești tu. Culmea mea...ești tu. Cerul meu...ești tu. Vibrația mea...ești tu. Vaporul meu...ești tu. Sirena mea...ești tu. Trenul meu...ești tu. Gara mea...ești tu. Avionul meu...ești tu. Așezarea mea...ești tu. Pasul meu...ești tu. Urma mea...ești tu. Pământul meu...ești tu. Sămânța mea...ești tu. Prezentul meu...ești tu. Dragostea mea...ești tu. Te mai întrebi cine sunt eu?! Sunt tu...prin toate cele care ești doar tu. Probabil acesta a fost momentul cheie prin care s-a eliberat un prim strop de serotonină și dopamină...care prin amestec aveau să se transforme într-o poveste aparte, una ce nu știam că mă poate afecta atât de frumos ca printr-o vrajă. Oglindă, oglinjoară, iată ce face o vrăjeală spusă ca odinioară:

- Minunat!, îmi spuse Ana. Sunt numai oglinzi acum, de jur imprejur.

- 😊 M-ai ascultat?

- Sigur. 😊 De acolo și oglinzile. Ai o voce foarte frumoasă.

Până aici... Ana îmi confirmase trei lucruri despre ființa mea: talentul, frumosul cretiv și frumoasa mea voce. ”

Condeiul este un fenomen care m-a învăluit cu atracții spuse și nespus de interesante. Noul manuscris foarte personal, numit ICL (abreviat), este cel prin care povestesc emoționat o istorisire transversală care îmbracă mai multe scenarii (cel puțin unul fiind transcendental) și întâmplări care se bazează pe fapte teribil de reale, cronologic vorbind, de-a lungul celor peste câte pagini se vor fi scris deja în vreme de patru ani deja trecuți. ICL traversează genurile a două ființe atât de asemănătoare (prin ai lor ochi căprui, strălucitori și apropiați ca niște gemeni ce se iubesc de la prima vedere) și atât de diferite, fiind presărată de emoții, umor, dragoste pasională combinată cu romantism, mister, boală și sinucidere. Însă nu-i vorba despre o sinucidere clasică, ci una cu totul diferită. „Avea Ana „să-mi fie” ca-n versuri și-n poezie, putea oare să-mi confirme fiecare bănuială?” Îndrăznesc că veți putea afla. Ce vă pot spune de pe acum e altceva. Povestea urma să cunoască o serie întreagă de chestiuni cu răsturnări de situație ca-n filme. Ei bine, păstrând secretul ICL, asta face ca realitatea să scrie un lung, intens și fascinant mister alcătuit din firele faptelor reale. O mențiune specială se cuvine a fi făcută pentru munca de creație (și totodată o anume investigație) a mea, autorul, care, împreună cu minuscula ingeniozitate narativă, va fi capabilă să captiveze cei mai pretențioși cititori. Voiam să zic: cei mai curioși cititori. Dragi creativi și stimați cititori, dacă v-am inspirat să vă formați o idee concretă, vă rog, fiți buni și tineți-mă aproape.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Omul este interfața conștiinței celeste.
 
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-26

Maxima lui Păun, una pe viață

Singurul care poate învinge un neînțeles este propriul neînțeles.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Cel mai ciudat lucru care se poate întâmpla unui neînțeles este să se agațe de un neînțeles. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Termenul original pentru oameni este altul.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-14

Maxima lui Păun, una pe viață

Uneori poți fi atât de orb, omule, încât să trăiești cu senzația că vezi cel mai bine.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Economia este un instrument speculativ. Atât. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-13

Maxima lui Păun, una pe viață

Cel mai ciudat este să privești o persoană oarecare și să n-ai de unde să o iei. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-12

Maxima lui Păun, una pe viață

Educația nu se negociază. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-11

Maxima lui Păun, una pe viață

Am ciudata senzație a faptului că fie trăiesc într-un film cu proști, fie proștii trăiesc într-un film cu mine. Înclin pentru una dintre alte două variante. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-08

Maxima lui Păun, una pe viață

Ca geniu nevăzut, căci neînțeleși sunt toți, mai puțin Duhul Sfânt, răsfoind tăcerea ca să mă ascult, am zis:

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-06-07

Maxima lui Păun, una pe viață

Creația este melodia mea... Singura pentru care îmi bate inima și dansez pe ritmul dat în continuu. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-31

Maxima lui Păun, una pe viață

Controversa este o constantă a vieții, a Universului.
Mea culpa dacă m-am făcut înțeles de neînțeles.
Ce ne împiedică să păstrăm armonia?

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

O înțelegere eronată duce la transformarea energiei în pierderi greu de măsurat.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Frica stă pe capul celui ce îi face loc în creștetul lui.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Oricine învârte bani se poate strica de la ei. Asta se întâmplă tuturor celor ce se desfată cu fructul lor, uitând de tot ce este mai presus de orice: iubirea - Cercul Lui Dumnezeu, perfecțiunea ce cuprinde iertarea, căința, milostenia și toate cele câte sunt așa cum sunt date de încercări. Oricine a trecut prin Cercul Lui Dumnezeu este ales să arate iubirea. Ține minte, cititorule. Menirea noastră este iubirea. Însă acest element pur se poate îndepărta de cel care se desfată cu ea, uitând de cum i-a fost dată, uitând de tot. Cel care uită ce este menit - iubire - devine ce nu este. Iubirea atrage iubire; ne iubirea trage la ne iubiți. Toți suntem martori ai iubirii. Cine ne oprește s-o arătăm și s-o purtăm cu bine și răbdare? Atitudinea noastră. (Nicidecum a celorlalți. Căci Ceilalți sunt daruri de trecători. Nu toate trecătorile sunt presărate cu petale de trandafiri și cu aer purificat. Dar toate ne dau voie să realizăm prin ce trecem și către ce ne îndreptăm.) Amin.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-26

Maxima lui Păun, una pe viață

Tăcerea de pe urmă este înțelpciune vie.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-19

Maxima lui Păun, una pe viață

Jocurile inteligente sunt sexy. 

Ludicul din cuvinte ne atrage să-i descoperim recompensele.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Mai bine să provoc un înțeles decât un neînțeles.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-17

Maxima lui Păun, una pe viață

Jonglarea cu toate alegerile și prinderea lor nu este o joacă. Probabil vom reuși să prindem toate alegerile, când se lasă atrase în aceeași vreme. Sau nu. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-16

Maxima lui Păun, una pe viață

Cunoașterea e o bogăție palpabilă. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Ferește-te să-ți bați capul cu înțelesul unui neînțeles. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Maxima maxime atrage

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-09

Maxima lui Păun, una pe viață

Cea mai mare relație de succes este Relația Sfântă cu Domnul Dumnezeu. Ea este iubirea fără de sfârșit.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

O dietă filozofică te ajută să trăiești sănătos.
O cură de gândire te slăbește de poveri excepționale.
Profită de strategia unui regim educațional pe termen lung
Îmbrățișează îngrijirea celor care te îmbracă cu ea.
Creatorul ne cufundă prin pădurea vieții ca să găsim Adevărul.  

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Unii se simt aleși, alții nu se simt în niciun fel. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-05-07

Maxima lui Păun, una pe viață

În mai puțin de o picătură de lumină încape toată înțelepciunea care îți lipsește. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-31

Eu fiind la tine în minte

Sub dușul cald...e corpul tău fierbinte
Pe pielea ta se adună note parfumate
Îmbraci baloane de săpun din ciocolate,
Emoții tari și clipe dezmierdate
Răsfăț din degete curate
Cauți în punctul G și punte,
Fără să-ți pese de clipe ori minute
Te uzi când simți un tremur ce tot crește
Și strigi la mine...eu fiind la tine în minte

31032019 © Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-30

Ușa fantastică

Ușa prin care s-a intrat în Magica poveste a lui Ghici 

O poveste fantastică are o ușă pe măsură. Dincolo de aparențe se află misterul. Haide să pășim înaintea sa...

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Rețetele mele pe buze s-au pus

Rețeta iubirii se eliberează cu parafă de pupici și bună dispoziție.  😚 Pupicii se iau și se aștern de câte ori în prezent te trezești cu fluturi în stomac sau pe piele. Când dispar fluturii, căci au viață tare scurtă, pupicii se iau în doză dublă, chiar triplă, cu bucurie și zâmbet larg. Asta până când se metamorfozează în fluturi ce radiază lumină și căldură în inimă. Dacă apar manifestări neplăcute, cum se întâmplă uneori la apariția unui asfințit, folosește rețeta iubirii 
© Păun și-a (s)pus parafa 😚

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-26

Sărutul unui profund și gingaș sărut

Sărutul... o dansare a buzelor, un joc subtil de atingeri și mângâieri, un moment de magie ce stârnește emoții, și îți face inima să bată cu putere.

Sărutul... o exprimare a iubirii și afecțiunii, o călătorie într-o lume plină de sensibilitate,
o conexiune profundă ce leagă două suflete, și o călătorie spre cele mai frumoase simțiri.

Sărutul... poezie scrisă cu buzele, un răspuns la nevoia de iubire și de atingere, o artă a intimității ce se desfășoară în doi, și o promisiune de iubire și fidelitate.

Într-un sărut se regăsesc toate dorințele, toate speranțele și visurile frumoase, este o poezie a simțurilor ce îți răscolește sufletul, și îți amintește că iubirea este cea mai mare comoară.

Sărutul... un act intim. Implică... și o face prin atingerea buzelor cu ale cuiva sau cu o altă parte a corpului. 

Sărutul... un gest de afecțiune, de iubire, de dorință sexuală sau de respect și poate fi un mijloc de comunicare nonverbal.

Sărutul... o istorie ce își face simțită prezența în cultura și tradițiile multor societăți de-a lungul vremii. 

Sărutul... considerat în anumite culturi un act sacru, în timp ce altele îl consideră o manifestare a pasiunii și a dorinței.

Sărutul... din punct de vedere fiziologic... poate stimula secreția de endorfine, ceea ce poate duce la o senzație de euforie și fericire.  

Sărutul... de asemenea, poate ajuta la creșterea sentimentelor de apropiere și conectare între două persoane.

Sărutul... poate fi un gest simplu sau unul mai intens, în funcție de situație și de persoanele implicate. 

Sărutul... atât de important pentru ambii parteneri dacă sunt de acord cu actul și se simt confortabil cu el.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Și atunci când pare că pierd, până la urmă, tot câștig.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-20

Maxima lui Păun, una pe viață

Steaua la stele ajunge...

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-19

Maxima lui Păun, una pe viață

Fiți răbdători, atenți și buni chiar și față de cele mai mici scamele care se agață de voi prin gânduri sau fapte. După cum știm cu toții, în viață apar multe provocări. Ideal e să știm cum să ne adaptăm după fiecare obstacol.

Cu alte cuvinte... În momentul în care vă simțiți copleșiți de emoții și nu mai știți cum să le gestionați, luați o pauză și căutați să vă regăsiți echilibrul prin practici precum exercițiile fizice sau plimbările în aer liber. Goliți-vă de gânduri sau fapte care au apus de îndată ce s-au produs. Bucurați-vă de prezentul în care ați ales să trăiți și - indiferent de ce se petrece - fiți asumați pentru alegerile voastre. E mai ușor să vă cufundați în regrete, care sunt poveri seducătoare, dar și mai ușor este să vă eliberați de ele și să vă trăiți liberi călătoria atât de magică, unică.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-12

Maxima lui Păun, una pe viață

Ce apare poate fi sau a nu fi ceea ce dispare.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Concentrați-vă asupra adevăratei valori a vieții și feriți-vă să vă lăsați înșelați de aparențe.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-03-07

Maxima lui Păun, una pe viață

Speranța e cea mai rapidă cale spre dezamăgire. Dacă speri să argumentez acest aforism, ceea ce e foarte firesc, ai să fii dezamăgit. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-25

Maxima lui Păun, una pe viață

Atracția, forța existenței și evoluției, nu are nevoie de introducere. Este menită să nască energie de sinergie pentru fiecare atom dintr-un element celest.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-24

Noi

Noi, așa cum suntem, un real prezent
Măsurând o clipă cât un argument
Vom lăsa în urmă orice atașament
Viața să renască viul permanent

Noi, cei dulci odată, rodul de chemare 
Plantând o sămânță cât bobul de sare
Vom închide rana valului din mare
Viața să unească suflete sub Soare

Noi, datori cu daruri, marii fericiți
Scuturând prin fulger nervii neciopliți
Vom păstra tăcerea umbrelor cuminți  
Viața să petreacă spațiile fiebinți

Noi, forma de sete, plini de epitete
Asumând prin treceri unele regrete
Vom crea din toate unice potrete
Viața să câștige maxime șuete  

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-12

Maxima lui Păun, una pe viață

Omul e prin sine un Univers. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Cel mai mare deficit într-o relație este lipsa de comunicare.
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Cei rușinați de credință, ignoranți, vor trăi veșnic în afara Împărăției EI. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-11

Maxima lui Păun, una pe viață

Indiferent de provocări, omul mereu o să găsească cea mai bună cale spre a le pune în valoare.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Dărnicia e o maximă a cărui subînțeles naște alte maxime.  
Iubirea e o maximă a cărui subînțeles naște alte iubiri.
Un atom de iubire este mai puternic decât atracția gravitațională și o stea.
Iubirea se hrănește cu iubire.
Poate că nu există sugestii pentru iubire, dar există iubire.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-09

Maxima lui Păun, una pe viață

Cafeaua este amar de fericită și poate fi oricând îndulcită. Primiți ceea ce alegeți (conștient sau inconștient). Totul este despre alegere.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-08

Maxima lui Păun, una pe viață

Nu există monedă mai scumpă decât atenția ta! Oricât ar fi ( sau suna) de ciudat, cea mai scumpă monedă nu-i ceva material, ci imaterial. Însă absolut tot imaterialul ei poate dobândi toate cele materiale. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-04

Maxima lui Păun, una pe viață

Totul se bazează pe încredere. Ăsta e marele secret al puterii. Construiește încredere și vei avea succes. Doboară încrederea și vei avea ce să construiești iar și iar.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-02-01

Maxima lui Păun, una pe viață

Într-o lume mare, cu multe uși și ferestre închise, sunt încă un pitic ce trăiești prin vise către lumi deschise.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-01-31

Maxima lui Păun, una pe viață

Bogăția e omenia, iar sărăcia e neomenia.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-01-17

Maxima lui Păun, una pe viață

De ce ai lăsa răul să se reverse asupra aproapelui tău, ți-ar aduce vreun bine?

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Nu știu cum fac de mă încurc, dar până la urmă mă descurc. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Gândul smerit zidește cetatea. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-01-09

Maxima lui Păun, una pe viață

Să oferi fericirea înainte de a cere s-o primești. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Ce coace Puterea, suflete, va rămâne veșnic ceva crud. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

În ciuda aspectului, am nasul fin. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-01-08

Maxima lui Păun, una pe viață

Prea multă atenție generează unora maximă neatenție. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2023-01-03

Maxima lui Păun, una pe viață

Inima e numai o trecătoare pentru ca sufletul să ajungă dincolo.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-26

Totul este cristalin

Să privim către senin
Cerul de albastru plin
Tare dulce cât un vin
Cerule, buchet festin
De sorbit din pur de fin
Din prezentul cu destin
Totul este cristalin. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-23

Fericirea fericirii noastre

Crăciunul este iubire!!! Crăciunul este bucuria sufletului nostru! El aduce vestea Nașterii Domnului! Iert pe cel care a făcut ceva eronat față de mine și cer iertare celor față de care am făcut ceva eronat cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu voia sau fără de voia mea! Îmi doresc să împart cu bucurie Spiritul Sărbătorilor. Așadar, dezlegat și eliberat de orice lucruri care nu-mi sunt benefice din viața asta sau din alte vieți, am să-l aștept în ieslea cea săracă pe Iisus cu inocența unui copil. Vă ofer darurile de bine și răbdare, dragii mei, să ne bucurăm de pace și de un prezent binecuvântat din clipe minunate! Crăciun cu Moș Crăciun ce vine să aducă tuturor Fericirea!

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-18

A sosit

A venit doamna...
Se întâmpla toamna...
A plecat doamna
Pe când a sosit iarna...
Se vede caldă pe cât este de rece...
Se simte un ger ce vine și trece...
N-am înțeles ce se petrece...
Ba să mai stea, ba iar să plece...
Ca rod de anotimp de nota zece

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-13

Nouă noduri zbuciumate

Nouă noduri zbuciumate
Azi s-au rupt și sunt tăiate
Nu-ți mai sunt o jumătate, 
Amintiri cu bunătate, 
Roade ce au fost gustate...
Rămân dor din libertate
Am fost condamnat de fapte
Pentru false judecate
Adevăruri necurate.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-10

Nota zilei într-o obște

Trilu harpei uneltește
Nota zilei într-o obște
Văd atâtea fețe șterse...
Reci, umbrite și perverse
Simt o realitate, frate
Gust din ea și-mi fac păcate
Aud gândul cenușiu
Plânge tot...căci el e viu
Graiul lui este venin
Intrigant ca un destin
Merg haihui prin luminiș
Mă cobor prin povârniș
Pun piciorul peste prag
Și-n cuvinte mor cu drag.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-08

Cu vers de tristă poezie

Cât poți să fii de a nimănui
Și nici măcar ție
Ce a fost frumos a ruginit în cui
Privești pierind povestea noastră vie
Să duci cu tine acest gust amărui
Cu vers orbit de tristă poezie
Să te mândrești în simț unde te sui
Ai câștigat nimic dintr-o vecie
Rămâi pe primul loc în lumea ta închisă și pustie

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-02

Vine pacea..zboară ea

Câți disperă și câți speră
Vin...se adună și toți tună
Câte mame, câte drame
Vin...se duc...strigă ca la balamuc
Câtă moarte, câtă parte
Vine costul, pleacă rostul
Cât destin și cât chin
Vine pacea...zboară ea

Unii ochi se închid...alții se deschid
Unii ochi zâmbesc...alții tot jelesc
Unii ochi suspină...alții se închină
Unii ochi vorbesc...alții cumpănesc
Călători sunt toți

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-12-01

Maxima lui Păun, una pe viață

Toate trec ca vântul mai departe și tot ce ne apropie ne și desparte.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-11-30

Maxima lui Păun, una pe viață

Este frumos să încerci să creezi ceva frumos.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-11-29

În miezul actului suprem

Tu...instanța marelui poem
Eu...același strălucit boem
Esențe tari din clipa lui avem
Te chem să ne auzim, să ne vedem
Emoțiile îmi dau aripi și nu mă tem
Mă simți și vrei într-un tandem
Apoi îmi spui: să nu ne pierdem
Dar tot ce-i interzis...noi...vrem
Așa se face că...mai tare...ne apropiem
Ne sărutăm și unul celuilalt ne suntem
Obraznici dulci precum spumantul ce îl bem
Tu, ah, purtând acea dantelă crem
Eu, vai, ce te dezmierd până cădem
În miezul actului suprem.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-11-24

Maxima lui Păun, una pe viață

Tot ce se știe despre este că nu se știe nimic.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-11-01

Maxima lui Păun, una pe viață

Viața pe mobil e o nefericire în toată regula. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-10-13

Maxima lui Păun, una pe viață

Am făcut din prostie un obiect de studiu și am înțeles instant cine este obiectul.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Ți-am dat câte-un strop și câte-un pic din mine, iar la final te-ai ales cu nimic.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Rămâi un gol mai mare decât ieri, dar unul mai mic decât mâine.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Maxima lui Păun, una pe viață

Te-am iubit și când nu te iubeam, iubire.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-09-23

Maxima lui Păun, una pe viață

Cel ce arată Cerul e cel ce zidește minuni.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-09-16

Maxima lui Păun, una pe viață

Oricine poate trăi în bogăție, dar numai celui vrednic îi este predesinat traiul în modestie.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-09-14

Maxima lui Păun, una pe viață

Necunoscutul scump, iar cunoscutul ieftin oricât ar fi de scump.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-08-05

Maxima lui Păun, una pe viață

Toate încep cu bine și niciodată nu-s de ajuns oricâte ar fi.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-07-25

Maxima lui Păun, una pe viață

Rac - Car

Racul este un Car, iar Carul este un Rac. De aici și maxima: merge înapoi.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-06-28

Maxima lui Păun, una pe viață

Amabilitatea mea se oprește în punctul unde se oprește și amabilitatea celuilalt.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-06-20

Maxima lui Păun, una pe viață

Trăiește omul fără a ști ce îl așteaptă în a fi. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-05-31

Maxima lui Păun, una pe viață

Prostia e cea mai ieftină valoare. (Acest aspect unic, din păcate, o face foarte atractivă.) Războiul este oportunitatea renașterii. (Acest detaliu profund, din întâmplare, rămâne un pardox.) Minciuna valorează cât tot adevărul nespus. (Acest „moft” nu-i o investiție bună pe termen lung.) Inteligența, precum genialitatea, de fapt, nu-i un lucru ușor de observat în oceanul prostiei.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-05-26

Maxima lui Păun, una pe viață

Prevenția aduce cu sine un capital enorm.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-05-23

Maxima lui Păun, una pe viață

Adevărul are un cost convenabil, iar minciuna un cost scump.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2022-04-11

Maxima lui Păun, una pe viață

Argumentele vând. 