Echilibru

Uneori, viața devine un peisaj. Unul care se așază în suflet ca o ancoră. Privind un peisaj pitoresc – un lac liniștit, o biserică pierdută în zare și un nufăr galben ținut într-o mână – am realizat că iubirea nu este o destinație, ci o stare de spirit pe care o trăiesc. Cum o trăiesc, rămâne o întrebare bună.

Mi-am trăit o bună parte din viață crezând în acel "rege și regină” al poveștilor, dar drumul m-a învățat ceva mult mai complex.

Am înțeles că, de mic, am avut nevoie să fiu auzit, nu pentru validare, ci pentru a împărtăși învățătura. Sunt cine sunt prin ceea ce sunt, iar tot ce sunt este o lecție continuă. Chiar și acum, în prezent, trec printr-o perioadă de reevaluare, un proces necesar de a-mi recâștiga echilibrul, căutând acel spațiu de pace în care cuvintele să poată fi spuse deschis, fără umbre. Perioada de care vorbesc, după cum se poate preconiza, necesită o vreme.

Am învățat că, de pildă, un basm matur nu se măsoară în absența conflictului, ci în capacitatea de a privi umbra celuilalt fără să mai simți nevoia de a-l alunga din castel. Regele și regina nu sunt perfecți; sunt doar cei care aleg să rămână împreună și în momentele în care nu se simt "regali”. Frumosul există, indiferent de zgomotul de fundal. Privind biserica și nufărul mi-am amintit că, uneori, tot ce avem nevoie este să găsim liniștea, să privim spre orizont și să ne dorim o zi așezată, plină de lumină.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.