Vibrația ne trăiește fără încetarea mersului pe cale.
Adevărul miroase a fier încins în neuimire.
Inima mea – aceeași fereastră deschisă ‑ rămâne țesută cu incendiu care nu știe că arde în apa înghețată.
Mă rog cu dor de curatul simplu atotnăscător.
Nu pentru liniștea maltratată prin incomodul nebine, ci pentru zgomotul care mă învață să tac.
Viața caută viață, adesea, în viul‑miezului trupesc.
Eu, neurmând, doar o urmez.
Și totuși… ceva se întâmplă între pașii mei și tăcerea trecătorului acum.
Ceva amar din întâmplare cade odată cu dulcea‑ploaie de albine uriașe‑zburătoare.
Și eu respir între foc și gheață, între cuvânt și necuvânt, lăsându-mă purtat de un val care nu știe ce caută, dar mă duce… în tine.
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului.
© All content of this blog is protected by the law of copyright.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa gandul tau aici