Comoară, de ce să suferi când tu respiri doar fericirea?
De ce să porți furtuni sub pleoape, când zorii încă te pot lumina?
De ce să cauți umbre-n noapte și-n șoapte, când ai o inimă ce poate străluci așa?
De ce să strângi tăceri sau zgomote amare, când poți culege rod de viață bună și ușoară?
De ce să uiți că-n tine stă același vis ce naște fiecare seară?
În tine-i drum, și dor, și jale, și fire iscusite, și miez de pace-n fiecare clipă.
De ce să suferi fără rost, comoară, când fericirea spune: „Vino iar”?
Când doar iubirea se mai naște-n tine, când fiecare clipă te ridică iar și iar...
De ce să plângi, când te-ai născut să simți lumina, și lumea încă are loc pentru minunea ta?
Poți crede că sunt întrebări elucubrante și deșarte...
Dar ele vin firesc, ca să te poarte de aici până departe: în fruntea florilor, în fruntea văilor, în fruntea zorilor, în fruntea stărilor.
Rămâi - și auzi ferice serafimii cum repetă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnnul oștirilor”.
Este al tău și-al meu, al tuturor.
Privește drept, comoară, de ce să strângi tăceri și poate chiar rumoare, când viața-ți dă un rod ușor?
De ce să uiți că-n tine doarme același vis ce naște binele, iar el nu îți este doar un singur dor?
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului.
© All content of this blog is protected by the law of copyright.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa gandul tau aici