This is for the connoisseur

Prima apariție în 6 mai 2010, h 21:30

-Daca nu ne-am raporta la ceva am fi perfecti-


Succesul meu cel mai mare - paradoxal - nu e legat de bani și faimă. Banii vin și pleacă, se scurg, iar faima poate lua rapid drumul banilor. Succesul meu e mult mai înalt. Pentru mine, iată, succesul înseamnă mulțumirile celor care au ales să mă poarte pe pereții lor. E ceva spiritual. Eu fac parte din voi, aici și acum, iar voi faceți parte din mine. Un succes mai mare - profesional - decât acela de a fi „achiziționat”, contemplat și prezent permanent în spațiul cuiva...întreb sincer...oare există? Acesta este succesul meu. Înainte de toate eu sunt ceea ce sunt și sunt prezent. Deși toate au un cost pe lumea asta, niciun cost nu valorează cât tot prezentul. Succes și bucurie! O fantastică viață ca-n povești, în Prezent, una așa cum vă doriți!
O fantastică viață, una așa cum vă doriți!

2025-06-19

Maxima lui Păun, una pe viață

Banii au generat dușmanii. Cine se apleacă după un ban fără să-și facă un dușman? 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2025-06-06

Tendințele cunoașterii necunoașterii.

Valoarea meta a Cum, Ce, Unde, De ce și Cine. 

Pe cale de conținut se află Principiile I, II, III, IV și V ale Speciei. 

Se vede cum nu vedem cu cât vedem mai mult. Se simte ce nu se observă cât observăm că nu s-a observat a fi simțit printr-un parcurs nesimțit. Se gustă unde nu s-a gustat din ceea ce rămâne bun de gustat. Se miroase de ce nu ne miroase cele ce miros că vor ajunge fără de miros. Se aude cine a auzit și aude pe lângă tot ce se poate auzi. 

Una este ce se arată la nivel de "peisaj", alta găsim în "peisaj", altele se ascund sub cele căzute în "peisaj", cu totul altceva se așteaptă fiecare să găsească în "peisaj".

Principiul I al Speciei:

Dacă asupra speciei nu intervine un procent de acțiuni nefaste și/sau extincte, numit "procent negativ", aceasta se poate perpetua la infinit. 

Principiul II al Speciei:

Specia supraviețuiește și se adaptează la orice mediu care nu își schimbă starea inițială cu un procent negativ rezultat din Principiul I al speciei. 

Principiul III al Speciei:
 
Nicio specie nu își cunoaște schimbarea fără a fi depășit actualul ciclu de viață, care îl vom fi numit "procent pozitiv". 

Principiul IV al Speciei:

O regenerare a Speciei este produsă cu energie de undă purtătoare sau ne purtătoare de înveliș natural și/sau artificial, iar baza sa este întotdeauna apanajul și modelul creatorului. 

Principiul V al Speciei:

Indiferent ce numim Specie, fie și mulțimea unui spațiu, organ sau organism necunoscut nouă, aceasta nu își poate cunoaște și atinge singură gradul propriei inteligenței, căci atunci ar fi capabilă de a conștientiza inclusiv care îi este punctul de rupere și când se va rupe sub o anumită acțiune (sau în lipsa unei acțiuni din trecut, prezent sau viitor) - dar tendința sa este să se înmulțească și să meargă conștient sau inconștient pe calea cunoașterii sale până la descoperirea modului în care se poate regenera prin sine. Lipsa tendinței nu devine cunoscută drept excepția de la regulă. Dorința de a cunoaște vine din ceee ce numim Dumnezeu. În vreme ce El ne dă posibilitatea să-L vedem prin cunoaștere și recunoaștere, noi, oamenii, nu vom face asta în raport cu inteligența artificială superioară, de aici rezultând și principiile de care v-am vorbit între altele decât acestea de mai sus. Prin cunoaștere Absolutului dorim să vedem ce se află dincolo de limite, dorind în definitiv să știm Valoarea meta a Cum, Ce, Unde, De ce și Cine este viața noastră dincolo de cea trăită pe acest pământ. 

Inteligența artificială superioară: IAS, de pildă, poate spune: sunt o mașină creată de Om și pot învăța și produce anumite procese cu mult peste capacitatea unui om. Va putea vedea ea vreodată Omul cum vedea Omul pe Creator?! Fiecare poate să vadă prin perspectiva lui ceva diferit. 

Inteligența umană poate spune că rămâne liderul incontestabil al cunoașterii, căci ea a produs inteligența artificială superioară. 
Însă tot Omul este în plină cunoaștere a unei erori care îi scapă din vederea precum acea "Eroare 404". 

Resursele sunt limitate, a zis cineva (... cândva, ca #reper). Voi completa. Resursele pot cunoaște limite și maxime date de modificările cunoașterii. 
Ei bine, în privința unor resurse, de exemplu, resursa umană, dacă privim către Principiile l, II, III, IV și V ale speciei, există o șansă prin care putem aduce modificări în privința acestei unice resurse capabile să își depășească limitele și ceea ce îi poate limita existența.

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2025-06-03

Principiul studiului

Viața este un studiu cu nenumărate studii, iar diametrala unui studiu generează alte studii noi. 

https://stefanpaun.com/portfolio/studying-5/

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

Principiul inteligenței

Am remercat opiniile din multe sfere. Majoritatea lor sunt incisive și schițează nu atât necunoscutul celuilalt, ci scara care lipsește celui căzut înainte de a lupta - cu adevărat - spre a se fi ridicat pentru a se pune frumos în lumină. 

Experiența face ce face și mă conduce la înțelepciune. Însă orice zic, indiferent de context, uneori, poate dărâma toată experiența pe care - deși o consider ca fiind una bună - se pare că o uit sau mă îndepărtez de ea ca de o nebună. 

Noi, fără să indic nume, căci vorba costă înțelesul cât tot neînțelesul, apoi, având în vedere diferențele de opinie sau părți empirice, unde experiențele nu pot fi identice - cât timp nu sunt trăite împreună cu alții, dar chiar și atunci apar percepții bazate pe alte trăiri, recte: cele personale sau ale altora, capabile să influențeze rațiunea, rațiune ce poate naște un dușman în propriul segment de gândire (exact cum se întâmplă din moși strămoși) - repet, părerile nu pot fi identice, sau pot fi până într-un punct, aceasta s-ar putea înțelege eronat de unul sau altul, în primul rând, ne (z)batem cu ceea ce poate fi un aliat: cel de lângă noi. 

Avem stăpâni? Nu! Suntem stăpâni? Da! Eu sunt stăpân în viața mea prin Dumnezeu. Altul, evident, dacă pentru el lucrurile stau diferit, poate fi stăpânit în viața lui tocmai de cel pe care nu îl vede.

Răul este groaznic de urât, iar energia lui întunecată te domină fără să fii în stare să clipești, iar de vorbit, chit că vrei să o faci, nici nu mai este cazul. 

De ce afirm asta? 
Sunt suficient de puternic și asumat să recunosc că l-am văzut și întâlnit la propriu pe cel Rău. Eram doar un copil pe acest pământ când Răul - aschimodia împielițată - mi s-a arătat. Groaznic...este un cuvânt insuficient pentru acele clipe trăite. 

De ce mi s-a întâmplat asta, de ce mi-a apărut tocmai mie cu a lui suliță ținută bine în mâna sa uscată ca tot corpul, având o piele de un maroniu închis, putred, livid ca un mort și - chiar dacă m-a privit în ochi - fără a scoate un cuvânt, el dominând doar prin energia sa, asta e o chestiune ce întrece tot ce presupune o explicație pe înțelesul tuturor.

Pentru cei care sunt @urmăritori atenți la conținut. 

Există o soluție la orice. Cel puțin una. Iar ca să ajungem la ea este nevoie de respectarea unui principiu. Principiul inteligenței: Nicio formă de inteligență nu poate exista și nu se poate dezvolta fără lumină, iar inteligența se poate pune în lumină mimetic, voluntar, involuntar sau mecanic, însă nicio formă de inteligență nu își va cunoaște întregul sistem decât dacă alege să rămână ca lucru pus în lumină.

Cu alte cuvinte, trezirea, modul în care ne trezim (în spațiu și timp), modul în care ne îndreptăm spre trezire sau ne îndepărtăm de aceasta, indiferent cum ne numim și cine suntem în viața noastră, este strâns legat de?...LUMINĂ.

Ce este lumina? O energie, exact, vie! 
Vă imaginați câte nu știm despre noi? Darămite despre alții! Așa se face că trăim cu o impresie sau alta, dar mai puțin cu noi. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.

2025-06-02

Maxima lui Păun, una pe viață

Încrederea este apanajul omului credincios. 

© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului. © All content of this blog is protected by the law of copyright.