Când pierdem legătura cu natura și cu Dumnezeu, riscăm să trăim confortabil, dar fără sens. Adevărata viață e în firesc, în smerenie, în revenirea la ceea ce suntem.
Trăim vremuri în care progresul pare să ne apropie de tot ce am visat. Și totuși, ne simțim tot mai departe de noi înșine. Într-o lume saturată de artificial, e timpul să ne întrebăm: ce am pierdut în acest schimb? Și mai ales… ce mai putem regăsi?
Omul și-a creat condiții prielnice pentru a trăi lipsit de... condiție. De simpla condiție.
A ales să dea importanță artificialului, înlocuind firescul, viul vieții, cu un confort fals și mecanic. A sacrificat natura pentru iluzia progresului, iar în acest schimb a pierdut ceva esențial: legătura cu sine și cu Dumnezeu.
Această ruptură nu s-a produs dintr-odată. După generații întregi de evoluție - de când omul s-a ridicat în două picioare și a făcut primii pași în lume - el a căutat, a descoperit, a inventat. Dar baza oricărei creații nu-i aparține întru totul. Adevărata sursă a creației se află în mâna lui Dumnezeu.
El ne-a dat toate cele de trebuință. Și tot El ni le poate lua.
Cum?
Prin smintire. (Se întâmplă.) Prin uitare. (Deja se petrece și asta.) Prin eclipsare... sau, dimpotrivă, prin revelație. (Mai rar, dar și când se întâmplă!...)
Cum putem păstra aceste daruri, pentru a le lăsa moștenire celor ce vin după noi?
Prin curățire în smerenie. Prin întoarcere la esență. Prin trăirea unei vieți înrădăcinate în adevăr, urmând pașii care s-au făcut deja pe calea Lui.
E straniu, poate chiar fascinant, cum alegem să trăim în virtual emoțiile și trăirile pe care ni le poate oferi natura.
E mai simplu să culegem banalul, să hrănim mintea și sufletul cu fantasme ideale, proiectate într-o lume digitală, decât să ne lăsăm atinși de realitatea simplă, vie, autentică.
Și totuși...
© Toate drepturile asupra imaginilor si textelor publicate pe acest site sunt rezervate in exclusivitate autorului.
© All content of this blog is protected by the law of copyright.
